Se gândește la plecarea de la Rapid imediat după ce se termină și ultima etapă a anului: „O să văd ce se întâmplă după meciul cu Farul”

Se gândește la plecarea de la Rapid imediat după ce se termină și ultima etapă a anului: „O să văd ce se întâmplă după meciul cu Farul”
  • Publicat:

Cătălin Cîrjan, mijlocașul în vârstă de 21 de ani de la Rapid București, a dat de înțeles, după remiza cu Petrolul Ploiești, că ia în calcul plecarea de la gruparea giuleșteană.

Meciul dintre Petrolul Ploiești și Rapid București s-a disputat vineri seară, pe Stadionul „Ilie Oană”, în cadrul etapei cu numărul 20 din Superliga și s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.

Cătălin Cîrjan ia în calcul plecarea de la Rapid în această iarnă

Împrumutat de la Arsenal până în vara anului viitor, Cătălin Cîrjan ar putea reveni mai repede în Anglia. Tânărul fotbalist a dat de înțeles că în această iarnă ar putea pleca de la Rapid.

Întrebat despre acest subiect, Cătălin Cîrjan a declarat că viitorul său va fi decis după ultima etapă din acest an, în care Rapid întâlnește campioana Farul Constanța.

„Un meci dificil. Toate derby-urile sunt dificile. Am reușit să scoatem un punct în seara asta. A fost dificil și pentru mine. M-am antrenat foarte bine în acest timp, am primit șansa asta și am încercat să dau tot ce am mai bun. Este decizia antrenorului.

A fost o perioada mai grea pentru noi în ultimul timp. Sper ca în următorul meci să luăm cele trei puncte. (n.r. despre fani) Le mulțumim pentru asta și sper să-i mulțumim pe viitor. Au fost niște momente mai grele și cred că totul va fi bine și vom reveni. Da, era dificil să surprindem.

(n.r. întrebat despre viitorul său la Rapid) Nu știu, voi vedea ce se va întâmpla după meciul cu Farul. Nu știu ce să vă spun”, a spus Cătălin Cîrjan, la flash interviul de după meci.

Ce a spus Cristiano Bergodi despre Cătălin Cîrjan

Cristiano Bergodi, antrenorul italian al lui Rapid, s-a declarat mulțumit de prestația lui Cătălin Cîrjan în meciul cu Petrolul Ploiești.

„(n.r. despre Cîrjan) M-a mulțumit, pentru că și el a suferit mult. E un copil, dar s-a adaptat acolo în bandă. A dat totul. Dar toți au dat totul și mă bucură. Nu s-a simțit nimic (n.r. din cauza eliminării lui Borza), băieții s-au apărat foarte bine. A fost un exercițiu de fază defensivă”, a spus Cristiano Bergodi, după meci.

Cotat la 250 de mii de euro de către Transfermarkt, Cătălin Cîrjan a jucat 14 meciuri pentru Rapid în acest sezon din Superliga.

Răzvan Lunga / Autor
Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. citește mai mult
Robert Vișan / Redactor
Student la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării și tânăr de perspectivă în domeniu, și-a început cariera în anul 2021, fiind primit cu brațele deschise în cadrul familiei ProSport. Este pasionat în special de fotbal, handbal și tenis. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cine este bărbatul care a murit în accidentul rutier produs pe Șoseaua Progresului, din București
Cine este bărbatul care a murit în accidentul rutier produs pe Șoseaua Progresului, din București
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Cod galben de vânt puternic în 9 judeţe din ţară. ANM anunţă rafale de 65 km/h
Cod galben de vânt puternic în 9 judeţe din ţară. ANM anunţă rafale de 65 km/h
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau
România și Ungaria sunt obligate. S-a dat ordin de la UE. Am ajuns de râs în Europa
România și Ungaria sunt obligate. S-a dat ordin de la UE. Am ajuns de râs în Europa
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
FC Botoşani – Gloria Buzău: Duel în premieră absolută la subsolul clasamentului
FC Botoşani – Gloria Buzău: Duel în premieră absolută la subsolul clasamentului
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×